Strada Primăverii, Nr. 51. Reșița, România.
<

Centru de Educație Incluzivă "Primăvara" Reșița

Centrul Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița este o instituţie de educaţie specială, recuperare si educație integrata/incluziva care face parte integranta din sistemul naţional de învăţământ preuniversitar din România, fiind coordonată de Ministerul Educației Naționale prin reprezentantul său local, Inspectoratul Şcolar Judeţean Caras-Severin. .

Capitolul I ISTORIC ȘI DESCRIERE

 Centrul Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” a fost realizat la Reşiţa din iniţiativa organizaţiei umanitare Ajutorul Popular Norvegian si înființat cu începere din 5 mai 1993, ca Centru de educaţie speciala si recuperare pentru copii cu deficiente, prin Ordinul Secretariatului de Stat pentru Handicapaţi nr.109/5.05.93. Centrul „PRIMAVARA” a funcţionat in perioada 22 ianuarie 1993 - mai 1997 ca proiect comun romano-norvegian, ca proiect pilot de abilitare de nivel regional si centru resursa. In acest scop, cu ocazia deschiderii oficiale a Centrului din 22 ianuarie 1993, intre Secretariatul de Stat pentru Handicapați si Ajutorul Popular Norvegian s-a semnat Convenţia privind funcţionarea Centrului de educaţie speciala si recuperare pentru copii PRIMAVARA. Din aprilie 1995 Centrul „PRIMAVARA” Reșița a funcţionat in acelaşi context (proiect comun, centru pilot de abilitare si centru resursa de nivel regional) in baza Acordului semnat intre Ajutorul Popular Norvegian si Ministerul Învăţământului. In baza Actului de donaţie nr. 1489A/13.3.1997se afla sub coordonarea Inspectoratului Şcolar Judeţean Caras-Severin. De la 1 noiembrie 2006, conform Deciziei Inspectoratului Şcolar Judetean, Centrul PRIMĂVARA funcţionează ca unitate şcolară care promovează şi dezvoltă activităţi de integrare a elevilor cu dizabilităţi, sub denumirea de Centrul Şcolar pentru Educaţia Incluzivă PRIMĂVARA Reşiţa. Din 07 iunie 2012 denumirea instituției se transformă în Centrul Școlar de Educație Incluzivă ”Primăvara” Reșița, conform Hotărârii Consiliului Județean Caraș-Severin nr. 119/07.06.2012.

Centrul Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița are personalitate juridică, calitatea de ordonator terțiar de credite, finanţarea asigurându-se de la bugetul de stat, prin Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin și bugetul local, prin Consiliul Judeţean Caras-Severin. Art. 4. Obiectivele Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița sunt: 

1. Acordarea de servicii de specialitate pentru copii intre 0-18 ani cu disfuncţionalităţi neuro-psiho-motorii si familiilor acestora. Se va acorda prioritate copiilor intre 0-7 ani in vederea intervenţiei timpurii.

2. Va organiza acţiuni care vor avea ca scop normalizarea, integrarea, socializarea copiilor cu cerinţe educative speciale.

3. Proiect pilot pentru adaptarea modelului scandinav/international in România şi Centru resursă pentru studenţi, părinţi, voluntari, specialişti în domeniu. Art. 5. Serviciile de educaţie, recuperare, îngrijire, transport, acordate de Centrul PRIMĂVARA, sunt gratuite pentru copii si asigurate de la bugetul de stat si bugetul local. Art. 6. Organizarea si funcţionarea Centrului PRIMĂVARA se bazează pe: i. – experienţa in domeniu a învăţământului romanesc ii. – modelul scandinav / international iii. – respectarea Convenţiilor si tratatelor pe care România le-a semnat in domeniu iv. – respectarea Actului de donaţie semnat intre APN si ISJ Caras-Severin ca reprezentant al MECTS in teritoriu (1997) v. – Convenţia cu privire la drepturile copilului (1989) vi. - Declaraţia de la Salamanca asupra educaţiei speciale (1994) vii. – Regulile standard privind egalizarea şanselor pentrupersoanele cu handicap (1998) viii. – Regulamentul de organizare si funcţionare a învăţământului specia l(2011) ix. – Legea educatiei nationale nr. 1/2011 x. - Protocolul semnat intre ISJ Caras-Severin si Consiliul Judeţean pentru aplicarea Hotărârii nr. 206/2000. xi. – Metodologia privind organizarea serviciilor de sprijin pentru copiii, elevii si tinerii cu CES integrati in invatamintul de masa (7 octombrie 2011) xii. – Ordinul nr. 5412/2005 privind Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Centrelor Judeţene de resurse şi asistenţă educaţională şi a Regulamentelor-cadru ale instituţiilor din subordine.

Capitolul II CONCEPTE SI PRINCIPII

Art. 7. (1)In Centrul Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița se utilizează terminologia din documentele organismelor internaţionale: ONU, OMS, UNESCO, UNICEF: incapacitate, copil aflat in dificultate, copil cu cerinţe speciale, copil cu nevoi speciale, deficienta, întârziere in dezvoltare, educaţie speciala, abilitare, reabilitare, recuperare, nevoi speciale, tulburări de dezvoltare. Se va evita folosirea termenilor de copil handicapat, copil deficient sau orice alt concept care stigmatizează / contribuie la marginalizarea, segregarea copilului / pune accentul pe defectul și nu pe potenţialul copilului. Art. 8 Organizarea si funcţionarea Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița are la baza următoarele principii: • Principiul prevenirii deficientei – se realizează prin activitatea de abilitare, prin intervenţia multidisciplinară; • Principiul intervenţiei timpurii – presupune evaluarea si intervenţia de specialitate cat mai de timpuriu (de preferință 0-3 ani); • Principiul intervenţiei primare – se refera la intervenţia de specialitate imediat ce s-a constata necesitatea acesteia. Se poate începe la orice vârsta (in Centrul PRIMĂVARA pana la vârsta de 14 ani); • Principiul abordării globale si individualizate a copilului cu CES presupune reconsiderarea actului recuperator de tip unilateral (medical / pedagogic / psihologic, etc.) si tratarea copilului ca un sistem, un tot, in care actul de educare presupune dezvoltarea tuturor capacităţilor si disponibilităţilor individuale realizate pe baza potenţialului real existent; • Principiul activităţii in echipa - se realizează cu participarea membrilor echipei profesionale, a miniechipei, echipei individuale – membri acesteia realizând actul de recuperare conform prioritarilor copilului; • Principiul parteneriatul cu părintele / cadrele didactice /autorităţi in domeniu /ONG-uri - va constitui unul din modalităţile de baza pentru realizarea finalitatilor actului educaţional – integrarea copilului cu CES in comunitate (familiala, şcolara, locala, etc.); • Principiul drepturilor si şanselor egale – presupune considerarea copilului cu CES un “copil” înainte de toate, un copil egal cu ceilalţi, care are dreptul la educaţie, participare, integrare. Acesta presupune, pentru a putea fi pus in practica ca in Centrul PRIMĂVARA se vor elimina barierele fizice, morale, sociale, educaţionale, creându-se accesul fizic si real la actul social si educaţional (prin adaptare curriculară, structuri de sprijin, programe si tehnici adaptate, programe si metodologii de integrare, etc.) • Principiul incluziunii – cadrele didactice şi specialiştii din Centru vor acţiona pentru crearea unei şcoli incluzive, pregătită să primească orice tip de copil (prin cursuri, metodologii de lucru, resurse multiple – umane, materiale, informaţionale)

Capitolul III FORMATIUNILE DE STUDIU SI ORGANIZAREA PROGRAMULUI SCOLAR

Art. 9 In Centrul Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița prescolarii/elevii cu deficiente grave, severe, profunde si/sau ascoiate sunt organiate individual, pe grupe sau clase, in functie de tipul de de gradul de deficienta. Art. 10 Anul scolar incepe la 1 septembrie si se incheie la 31 august din anul calendaristic urmator. Art. 11 Suspendarea cursurilor in Centrul Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița se poate face la cererea directorului, in baza hotararii Consilului de administratie si cu aprobarea inspetorului scolar general.

Capitolul IV MANAGEMENTUL

Art. 12. Organele de conducere ale Centrul Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița sunt: • Consiliul de administraţie • Director Pentru indeplinirea atributiilor ce ii revin, conducerea Centrul Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița se consulta, dupa caz, cu toate organismele intersate: consiliul profesoral, reprezentantii organizatiei sindicale care au membri in unitate, autoritatile administratiei publice locale, etc. Art. 13. Consultanta si asistenta juridica pentru Centrul Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița se asigura, la cererea directorului, de catre Inspectoratul Scolar Judetean Caras-Severin, prin consilierul juridic. Art. 14. (1) Consiliul de administraţie este organ de conducere al Centrul Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița, format din 7 persoane cu drept de vot (directorul unității, 2 reprezentanți ai Consiliului Judeţean Caras-Severin, 2 reprezentanți ai părinţilor și aparținătorilor legali ai copiilor, 2 reprezentanți ai Consiliului Profesoral al unității dintre care unul este liderul profesional). (2) Directorul Centrul Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița este presedintele Consiliului de administratie. (3) Fiecare membru are responsabilitati stabilite prin Anexa 1 la Decizia de constituire a Consiliului de administratie, conform Metodologiei-cadru de organizare si functionare a consilului de administratie din unitatile de invatamant, aprobata prin OMEN nr. Art. 15. La sedintele Consilului de administratie participa, un reprezentant al organizatiei sindicale reprezentative la nivel de unitate, cu statut de observator, fără drept de vot. Art. 16 (1) Directorul exercita conducerea executiva a al Centrul Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița, in conformitate cu legislatia privind invatamantul in vigoare, cu hotararile Consilului de administratie, precum si cu prevederile prezentului regulament. (2) Directorul incheie contract de management educational cu inspectorul scolar general al Inspectoratului Scolar judetean Caras-Severin. Art. 17 (1) In exercitarea functiei de conducere executiva, directorul are urmatoarele atributii: a) este reprezentantul legal al unităţii de învăţământ şi realizează conducerea executivă a acesteia; b) organizează întreaga activitate educaţională; c) răspunde de aplicarea legislaţiei în vigoare, la nivelul unităţii de învăţământ; d) asigură corelarea obiectivelor specifice unităţii de învăţământ cu cele stabilite la nivel naţional şi local; e) coordonează procesul de obţinere a autorizaţiilor şi avizelor legale necesare funcţionării unităţii de învăţământ; f) asigură aplicarea şi respectarea normelor de sănătate şi de securitate în muncă; g) încheie parteneriate cu operatorii economici pentru asigurarea instruirii practice a elevilor; h) prezintă anual raportul asupra calităţii educaţiei din unitatea de învăţământ; raportul este prezentat în faţa consiliului profesoral, raportul este adus la cunoştinţa autorităţilor administraţiei publice locale şi a inspectoratului şcolar. (2) în exercitarea funcţiei de ordonator de credite, directorul are următoarele atribuţii: a) propune consiliului de administraţie, spre aprobare, proiectul de buget şi raportul de execuţie bugetară; b) răspunde de încadrarea în bugetul aprobat al unităţii; c) face demersuri de atragerea de resurse extrabugetare, cu respectarea prevederilor legale; d) răspunde de gestionarea bazei materiale a unităţii. (3) în exercitarea funcţiei de angajator, directorul are următoarele atribuţii: a) angajează personalul din unitate prin încheierea contractului individual de muncă; b) întocmeşte, conform legii, fişele posturilor pentru personalul din subordine; c) răspunde de evaluarea periodică, formarea, motivarea personalului din unitate; d) propune consiliului de administraţie vacantarea posturilor, organizarea concursurilor pe post şi angajarea personalului; e) îndeplineşte atribuţiile prevăzute de Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, precum şi atribuţiile prevăzute de alte acte normative, elaborate de minister. (4) Alte atribuţii: a) propune inspectoratului şcolar, spre aprobare, proiectul planului de şcolarizare, avizat de consiliul de administraţie; b) coordonează activitatea de elaborare a ofertei educaţionale a unităţii de învăţământ şi o propune spre aprobare consiliului de administraţie; c) coordonează activitatea de colectare a datelor statistice pentru sistemul naţional de indicatori pentru educaţie, pe care le transmite inspectoratului şcolar şi răspunde de introducerea datelor în Sistemul informatic integrat al învăţământului din România (SIIIR); d) propune consiliului de administraţie, spre aprobare, regulamentul intern şi regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ; e) coordonează activitatea de recenzare a copiilor/elevilor din circumscripţia şcolară; f) stabileşte componenţa nominală a formaţiunilor de studiu, în baza hotărârii consiliului de administraţie; g) elaborează proiectul de încadrare cu personal didactic de predare, precum şi statul de personal didactic auxiliar şi nedidactic şi le supune, spre aprobare, consiliului de administraţie; h) numeşte, după consultarea consiliului profesoral, în baza hotărârii consiliului de administraţie, profesorii diriginţi la clase, precum şi coordonatorul pentru proiecte şi programe educative şcolare şi extraşcolare; i) emite, în baza hotărârii consiliului de administraţie, decizia de numire a cadrului didactic, membru al consiliului clasei, care preia atribuţiile profesorului diriginte, în condiţiile în care acesta este indisponibil pentru o perioadă de timp, din motive obiective; j) numeşte, în baza hotărârii consiliului de administraţie, coordonatorii structurilor arondate, din rândul cadrelor didactice — de regulă, titulare — care îşi desfăşoară activitatea în structurile respective; k) emite, în baza hotărârii consiliului de administraţia, decizia de constituire a catedrelor şi comisiilor din cadrul unităţii de învăţământ; l) coordonează comisia de întocmire a orarului cursurilor unităţii de învăţământ şi îl propune spre aprobare consiliului de administraţie; m) aprobă graficul serviciului pe şcoală al personalului didactic; atribuţiile acestuia sunt precizate în regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ; n) propune consiliului de administraţie, spre aprobare, calendarul activităţilor educative al unităţii de învăţământ; o) aprobă graficul desfăşurării lucrărilor scrise semestriale; p) emite, în baza hotărârii consiliului de administraţie, decizia de aprobare a regulamentelor de funcţionare ale cercurilor, asociaţiilor ştiinţifice, tehnice, sportive şi cultural-artistice ale elevilor din unitatea de învăţământ; q) elaborează instrumente interne de lucru, utilizate în activitatea de îndrumare, control şi evaluare a tuturor activităţilor, care se desfăşoară în unitatea de învăţământ şi le supune spre aprobare consiliului de administraţie; r) asigură, prin responsabilii comisiilor metodice, aplicarea planului de învăţământ, a programelor şcolare şi a metodologiei privind evaluarea rezultatelor şcolare; s) controlează, cu sprijinul responsabililor comisiilor metodice, calitatea procesului instructiv-educativ, prin verificarea documentelor, prin asistenţe la ore şi prin participări la diverse activităţi educative extracurriculare şi extraşcolare; t) monitorizează activitatea de formare continuă a personalului din unitate; u) monitorizează activitatea cadrelor didactice debutante şi sprijină integrarea acestora în colectivul unităţii de învăţământ; v) aprobă asistenţa la orele de curs sau la activităţi educative şcolare şi extraşcolare, a responsabililor de catedră şi responsabililor de comisii metodice, cu respectarea prevederilor legale în vigoare; w) consemnează zilnic în condica de prezenţă absenţele şi întârzierile personalului didactic şi a salariaţilor de la programul de lucru; x) îşi asumă, alături de consiliul de administraţie, răspunderea publică pentru performanţele unităţii de învăţământ; y) numeşte şi controlează personalul care răspunde de ştampila unităţii de învăţământ; z) răspunde de arhivarea documentelor oficiale şi şcolare; aa) răspunde de întocmirea, eliberarea, reconstituirea, anularea, completarea şi gestionarea actelor de studii, precum şi de întocmirea, eliberarea, reconstituirea, anularea, completarea, modificarea, rectificarea şi gestionarea documentelor de evidenţă şcolară; bb) aprobă procedura de acces în unitatea de învăţământ a persoanelor din afara acesteia, inclusiv de către reprezentanţii mass-media, în condiţiile stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii de învăţământ. Reprezentanţii instituţiilor cu drept de îndrumare şi control asupra unităţilor de învăţământ, precum şi persoanele care participă la procesul de monitorizare şi evaluare a calităţii sistemului de învăţământ au acces neîngrădit în unitatea de învăţământ. (5) Directorul îndeplineşte alte atribuţii stabilite de către consiliul de administraţie, potrivit legii, şi orice alte atribuţii rezultând din prevederile legale în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile. (6) Pentru realizarea atribuţiilor sale, directorul se consultă cu reprezentanţii organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar care au membri în unitatea de învăţământ şi/sau, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor din unitatea de învăţământ, în conformitate cu prevederile legale. (7) Directorul are obligaţia de a delega atribuţiile către un alt cadru didactic, membru al consiliului de administraţie, în situaţia imposibilităţii exercitării acestora. Neîndeplinirea acestei obligaţii constituie abatere disciplinară şi se sancţionează conform legii. Art. 17. În exercitarea atribuţiilor şi a responsabilităţilor stabilite în conformitate cu prevederile art. 21, directorul emite decizii şi note de serviciu. Art. 18 (1) Drepturile şi obligaţiile directorului unităţii de învăţământ sunt cele prevăzute de legislaţia în vigoare, de prezentul regulament, de regulamentul intern şi de contractele colective de muncă aplicabile. (2) Perioada concediului anual de odihnă al directorului se aprobă de către inspectorul şcolar general. CAPITOLUL V TIPUL ŞI CONŢINUTUL DOCUMENTELOR MANAGERIALE Art. 19 Pentru optimizarea managementului Centrului Scolar de Educatie Incluziva „PRIMAVARA” Resita, conducerea elaborează urmatoarele documente manageriale: a) documente de diagnoză; b) documente de prognoză; c) documente de evidenţă. Art. 20 (1) Documentele de diagnoză ale Centrului Scolar de Educatie Incluziva „PRIMAVARA” Resita sunt: a) rapoartele de activitate semestriale asupra activităţii desfăşurate; b) rapoartele comisiilor şi compartimentelor din unitatea de învăţământ; c) raportul anual de evaluare internă a calităţii. Art. 21 (1) Rapoartele semestriale şi anuale de activitate se întocmesc de către director. (2) Rapoartele semestriale şi anuale de activitate se validează de către consiliul de administraţie, la propunerea directorului, la începutul semestrului al doilea, respectiv la începutului anului şcolar următor. (3) Rapoartele semestriale şi anuale de activitate validate sunt prezentate de către director în şedinţa Consiliului profesoral. Art. 22 Rapoartele semestriale şi anuale de activitate sunt făcute publice pe site-ul unităţii, fiind documente care conţin informaţii de interes public. Art. 23 Raportul anual de evaluare internă (RAEI) se întocmeşte de către comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii, se validează de către consiliul de administraţie, la propunerea coordonatorului comisiei şi se prezintă, spre analiză, consiliului profesoral. Art. 24 (1) Documentele de prognoză ale Centrului Scolar de Educatie Incluziva „PRIMAVARA” Resita realizate pe baza documentelor de diagnoză ale perioadei anterioare sunt: a) planul de dezvoltare instituţională, respectiv planul de acţiune al şcolii pentru învăţământul profesional şi tehnic (PAS); b) planul operaţional al unităţii; c) planul managerial (pe an şcolar); d) programul de dezvoltare a sistemului de control managerial. (2) Directorul poate elabora şi alte documente de prognoză, în scopul optimizării managementului unităţii. Art. 25 (1) Planul de dezvoltare instituţională constituie documentul de prognoză pe termen lung şi se elaborează de către o echipă coordonată de către director, pentru o perioadă de trei — cinci ani. Acesta conţine: a) prezentarea unităţii: istoric şi starea actuală a resurselor umane, materiale şi financiare, relaţia cu comunitatea locală şi organigramă; b) analiza de nevoi, alcătuită din analiza mediului intern (de tip SWOT) şi analiza mediului extern (de tip PESTE); c) viziunea, misiunea şi obiectivele strategice ale unităţii; d) planificarea tuturor activităţilor unităţii de învăţământ, respectiv activităţi manageriale, obiective, termene, stadii de realizare, resurse necesare, responsabilităţi, indicatori de performanţă şi evaluare. (3) Planul de dezvoltare instituţională, respectiv planul de acţiune al şcolii (PAS) se dezbate şi se avizează de către consiliul profesoral şi se aprobă de către consiliul de administraţie. Art. 26 (1) Planul managerial constituie documentul de acţiune pe termen scurt şi se elaborează de către director pentru o perioadă de un an şcolar. (2) Planul managerial conţine adaptarea direcţiilor de acţiune ale ministerului şi inspectoratului şcolar la specificul unităţii, precum şi a obiectivelor strategice ale planului de dezvoltare instituţională la perioada anului şcolar respectiv. (3) Planul managerial se dezbate şi se avizează de către consiliul profesoral şi se aprobă de către consiliul de administraţie. Art. 27 Planul operaţional constituie documentul de acţiune pe termen scurt, se elaborează pentru un an şcolar şi reprezintă planul de implementare a proiectului de dezvoltare instituţională. Planul operaţional se dezbate şi se avizează de către consiliul profesoral şi se aprobă de către consiliul de administraţie. Art. 28 Directorul ia măsurile necesare, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pentru elaborarea şi/sau dezvoltarea sistemului de control intern managerial, inclusiv a procedurilor formalizate pe activităţi. Planul de dezvoltare a sistemului de control intern managerial va cuprinde obiectivele, acţiunile, responsabilităţile, termenele, precum şi alte componente. Art. 29 Documentele manageriale de evidenţă sunt: a) statul de funcţii; b) organigrama unităţii de învăţământ; c) schema orară a unităţii de învăţământ; d) planul de şcolarizare; e) dosarul cu instrumentele interne de lucru ale directorului.

CAPITOLUL VI PERSONALUL CENTRULUI SCOLAR DE EDUCATIE INCLUZIVA „PRIMAVARA” RESITA

Art. 30 (1) In Centrului Scolar de Educatie Incluziva „PRIMAVARA” Resita personalul este format din personal didactic de conducere, didactic de predare şi personal nedidactic. (2) Selecţia personalului didactic de predare, a celui didactic auxiliar şi a celui nedidactic se face conform normelor specifice fiecărei categorii de personal. (3) Angajarea personalului didactic de predare, didactic auxiliar şi nedidactic în Centrul Scolar de Educatie Incluziva „PRIMAVARA” Resita se realizează prin încheierea contractului individual de muncă cu unitatea, prin reprezentantul său legal, directorul. Art. 31 (1) Drepturile şi obligaţiile personalului din Centrului Scolar de Educatie Incluziva „PRIMAVARA” Resita sunt reglementate de legislaţia în vigoare. (2) Personalul din Centrul Scolar de Educatie Incluziva „PRIMAVARA” Resita trebuie să îndeplinească condiţiile de studii cerute pentru postul ocupat şi să fie apt din punct de vedere medical. (3) Personalul din Centrul Scolar de Educatie Incluziva „PRIMAVARA” Resita trebuie să aibă o ţinută morală demnă, în concordanţă cu valorile pe care trebuie să le transmită copiilor/elevilor, o vestimentaţie decentă şi un comportament responsabil. (4) Personalului din Centrul Scolar de Educatie Incluziva „PRIMAVARA” Resita îi este interzis să desfăşoare acţiuni de natură să afecteze imaginea publică a copilului/elevului, viaţa intimă, privată şi familială a acestuia sau ale celorlalţi salariaţi din unitate. (5) Personalului din Centrul Scolar de Educatie Incluziva „PRIMAVARA” Resita îi este interzis să aplice pedepse corporale, precum şi să agreseze verbal, fizic sau emoţional copiii/elevii şi/sau colegii. (6) Personalul din Centrul Scolar de Educatie Incluziva „PRIMAVARA” Resita are obligaţia de a veghea la siguranţa copiilor/elevilor, pe parcursul desfăşurării programului şcolar şi a activităţilor şcolare şi extracurriculare/extraşcolare. (7) Personalul din Centrul Scolar de Educatie Incluziva „PRIMAVARA” Resita are obligaţia să sesizeze, după caz, instituţiile publice de asistenţă socială/educaţională specializată, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului în legătură cu orice încălcări ale drepturilor copiilor/elevilor, inclusiv în legătură cu aspecte care le afectează demnitatea, integritatea fizică şi psihică. Art. 31 (1) Structura de personal şi organizarea acestuia se stabilesc prin organigramă, prin statele de funcţii şi prin proiectul de încadrare al Centrului Scolar de Educatie Incluziva „PRIMAVARA” Resita. (2) Prin organigrama unităţii se stabilesc: structura de conducere şi ierarhia internă, organismele consultative, catedrele, comisiile şi celelalte colective de lucru, compartimentele de specialitate sau alte structuri funcţionale prevăzute de legislaţia în vigoare. (3) Organigrama se propune de către director la începutul fiecărui an şcolar, se aprobă de către consiliul de administraţie şi se înregistrează la secretariatul unităţii de învăţământ. Art. 32 (1) Coordonarea activităţii educative se realizează de către un coordonator (lider profesional) numit dintre cadrele didactice titulare, prin hotărâre a consiliului de administraţie, la propunerea directorului. Art. 33 Personalul didactic de predare este organizat în posturi si comisii metodice şi în comisii de lucru pe diferite domenii de activitate, în conformitate cu normele legale în vigoare şi cu prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare al Centrului Scolar de Educatie Incluziva „PRIMAVARA” Resita. Art. 34 Personalul didactic auxiliar şi nedidactic este organizat în compartimente de specialitate care se află în subordinea directoruIui. Art. 35 In conformitate cu Organigrama, Centrul Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița este organizat pe compartimente de activitate după cum urmează: • Compartiment Educație • Compartiment Secretariat • Compartiment Finanaciar-contabil • Compartiment Administrativ Personalul didactic Art. 36 Personalul didactic de predare si didactic auxiliar are drepturile şi obligaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare şi de contractele colective de muncă aplicabile. Art. 37 Pentru încadrarea şi menţinerea în funcţie, personalul didactic de predare are obligaţia să prezinte un certificat medical, eliberat pe un formular specific, aprobat prin ordin comun al ministrului educaţiei naţionale şi ministrului sănătăţii. Art. 38 Personalul didactic are obligaţia de a participa la activităţi de formare continuă, în condiţiile legii. Art. 39 Se interzice personalului didactic de predare să condiţioneze evaluarea copiilor/elevilor sau calitatea prestaţiei didactice la grupă/clasă de obţinerea oricărui tip de avantaje de la copii/elevi sau de la reprezentanţii legali ai acestora. Personalul nedidactic Art. 40 (1) Personalul nedidactic are drepturile şi obligaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare şi de contractele colective de muncă aplicabile. (2) Organizarea şi desfăşurarea concursului de ocupare a posturilor nedidactice din Centrul Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița sunt coordonate de director. Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ aprobă comisiile de concurs şi validează rezultatele concursului. (3) Angajarea personalului nedidactic în Centrul Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița se face de către director, cu aprobarea consiliului de administraţie, prin încheierea contractului individual de muncă. Art. 41 (1) Activitatea personalului nedidactic este coordonată de administratorul de patrimoniu. (2) Programul personalului nedidactic se stabileşte de către administratorul de patrimoniu potrivit nevoilor Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița şi se aprobă de către director.. (3) Administratorul de patrimoniu stabileşte sectoarele de lucru ale personalului de îngrijire. în funcţie de nevoile unităţii, directorul poate solicita administratorului de patrimoniu schimbarea acestor sectoare. (4) Administratorul de patrimoniu nu poate folosi personalul subordonat în alte activităţi decât cele necesare Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița. (5) Administratorul de patrimoniu sau, în lipsa acestuia, altă persoană din cadrul compartimentului administrativ, desemnată de către director, trebuie să se îngrijească, în limita competenţelor, de verificarea periodică a elementelor bazei materiale a unităţii de învăţământ, în vederea asigurării securităţii copiilor/elevilor/personalului din unitate. Evaluarea personalului din Centrul Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița Art. 42 (1) Evaluarea personalului se face conform legislaţiei în vigoare şi a contractelor colective de muncă aplicabile. (2) Inspectoratul şcolar realizează evaluarea periodică a resursei umane din unităţile de învăţământ preuniversitar, potrivit prevederilor legale în vigoare. Art. 43 (1) Evaluarea personalului didactic se realizează, în baza fişei de evaluare adusă la cunoştinţă la începutul anului şcolar. (2) Evaluarea personalului nedidactic se realizează la sfârşitul anului calendaristic. (3) Conducerea Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița va comunica în scris personalului didactic/nedidactic rezultatul evaluării conform fişei specifice.

CAPITOLUL VII RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ

Art. 44 Personalul didactic, personalul didactic auxiliar şi cel de conducere răspund disciplinar conform Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 45 Personalul nedidactic răspunde disciplinar în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare Consiliul profesoral Art. 46 (1) Consiliul profesoral este format din totalitatea cadrelor didactice de conducere, si de predare din Centrul Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița. Preşedintele consiliului profesoral este directorul. (2) Consiliul profesoral se întruneşte lunar sau de câte ori este nevoie, la propunerea directorului sau la solicitarea a minimum 1/3 din numărul personalului didactic de predare. (3) Personalul didactic de conducere si de predare are dreptul să participe la toate şedinţele consiliilor profesorale din unităţile de învaţământ unde îşi desfăşoară activitatea şi are obligaţia de a participa la şedinţele consiliului profesoral din Centrul Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița. Absenţa nemotivată de la şedinţele consiliului profesoral se consideră abatere disciplinară. (4) Cvorumul necesar pentru întrunirea în şedinţă a Consiliului profesoral este de 2/3 din numărul total al membrilor, cadre didactice de conducere si de predare cu norma de bază în Centrul Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița. (5) Hotărârile se adoptă prin vot deschis sau secret, cu cel puţin jumătate plus unu din numărul total al membrilor consiliului profesoral cu norma de bază în unitate, şi sunt obligatorii pentru personalul unităţii de învăţământ, precum şi pentru copii, elevi, părinţi/tutori/reprezentanţi legali. Modalitatea de vot se stabileşte la începutul şedinţei. (6) Directorul unităţii de învăţământ numeşte, prin decizie, secretarul consiliului profesoral, ales de consiliul profesoral. Secretarul are atribuţia de a redacta lizibil şi inteligibil procesele-verbale ale şedinţelor consiliului profesoral. (7) La şedinţele consiliului profesoral, directorul poate invita, în funcţie de tematica dezbătută, personalul didactic auxiliar şi/sau personalul nedidactic din unitatea de învăţământ, reprezentanţi desemnaţi ai părinţilor, ai autorităţilor administraţiei publice locale şi ai operatorilor economici şi ai altor parteneri educaţionali. La şedinţele consiliului profesoral pot participa şi reprezentanţii organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar care au membri în unitate. (8) La sfârşitul fiecărei şedinţe a consiliului profesoral, toţi participanţii au obligaţia să semneze procesul- verbal de şedinţă. (9) Procesele-verbale se scriu în registrul de procese-verbale al consiliului profesoral. Registrul de procese- verbale se numerotează pe fiecare pagină şi se înregistrează. Pe ultima pagină, directorul unităţii de învăţământ semnează pentru certificarea numărului paginilor registrului şi aplică ştampila unităţii de învăţământ. (10) Registrul de procese-verbale al consiliului profesoral este însoţit de un dosar care conţine anexele proceselor-verbale (rapoarte, programe, informări, tabele, liste, solicitări, memorii, sesizări etc.), numerotate şi îndosariate pentru fiecare şedinţă. Registrul şi dosarul se păstrează într-un fişet securizat, ale cărui chei se găsesc la secretarul şi la directorul unităţii de învăţământ. Art. 47 Consiliul profesoral are următoarele atribuţii: a) analizează, dezbate şi validează raportul general privind starea şi calitatea învăţământului din Centrul Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița , care se face public; b) alege, prin vot secret, reprezentanţii personalului didactic în consiliul de administraţie; c) dezbate, avizează şi propune consiliului de administraţie, spre aprobare, planul de dezvoltare instituţională al Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița; d) dezbate şi aprobă rapoartele de activitate semestrial şi anual, precum şi eventuale completări sau modificări ale acestora; e) aprobă raportul privind situaţia şcolară semestrială şi anuală prezentat de fiecare învăţător/institutor/profesor pentru învăţământ primar/profesor-diriginte; f) hotărăşte asupra tipului de sancţiune disciplinară aplicată elevilor care săvârşesc abateri, potrivit prevederilor prezentului regulament; g) propune acordarea recompenselor pentru elevi şi pentru personalul didactic din Centrul Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița, conform reglementărilor în vigoare; h) validează calificativele la purtare mai mici de „bine”, pentru elevii din învăţământul primar; i) avizează oferta de curriculum la decizia şcolii pentru anul şcolar următor şi o propune spre aprobare consiliului de administraţie; j) avizează proiectul planului de şcolarizare; k) validează fişele de autoevaluare ale personalului didactic al Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița , în baza cărora se stabileşte calificativul anual; l) formulează aprecieri sintetice privind activitatea personalului didactic, care solicită acordarea gradaţiei de merit sau a altor distincţii şi premii, potrivit legii, pe baza raportului de autoevaluare a activităţii desfăşurate de acesta; m) propune consiliului de administraţie programele de formare continuă şi dezvoltare profesională ale cadrelor didactice; n) propune consiliului de administraţie premierea şi acordarea titlului „Profesorul anului” personalului didactic de predare cu rezultate deosebite în activitatea didactică, în Centrul Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița; dezbate şi avizează regulamentul de organizare şi funcţionare a Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița; o) dezbate, la solicitarea ministerului, a inspectoratului şcolar sau din proprie iniţiativă, proiecte de acte normative şi/sau administrative cu caracter normativ, care reglementează activitatea la nivelul sistemului naţional de învăţământ, formulează propuneri de modificare sau de completare a acestora; p) dezbate probleme legate de conţinutul sau organizarea actului educaţional din Centrul Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița şi propune consiliului de administraţie măsuri de optimizare a acestuia; r) alege, prin vot secret, cadrele didactice membre ale Comisiei pentru evaluarea şi asigurarea calităţii, în condiţiile legii; s) îndeplineşte, în limitele legii, alte atribuţii stabilite de consiliul de administraţie, precum şi orice alte atribuţii potrivit legislaţiei în vigoare şi contractelor colective de muncă aplicabile; u) propune eliberarea din funcţie a directorului unităţii de învăţământ, conform legii. Art. 59. Art. 48 Documentele consiliului profesoral sunt: a) tematica şi graficul şedinţelor consiliului profesoral; b) convocatoare ale consiliului profesoral; c) registrul de procese-verbale al consiliului profesoral, însoţit de dosarul cu anexele proceselor-verbale. Comisiile metodice Art. 49 (1) în cadrul unei unităţi de învăţământ, comisiile metodice se constituie din minimum 3 membri, pe pe arii curriculare. (2) în învăţământul preşcolar şi primar, catedrele/comisiile metodice se constituie pe grupe, pe ani de studiu, pe grupe de clase sau pe nivel de învăţământ. (3) Activitatea comisiei metodice este coordonată de responsabilul comisiei metodice, ales de către membrii comisiei şi validat de consiliul de administraţie al unităţii. (4) Comisia metodică se întruneşte lunar sau de câte ori este necesar, la solicitarea directorului ori a membrilor acesteia. (5) Tematica şedinţelor este elaborată la nivelul catedrei comisiei metodice, sub îndrumarea responsabilului comisiei metodice, şi este aprobată de director. Art. 50 Atribuţiile comisiilor metodice sunt următoarele: a) stabileşte modalităţile concrete de implementare a curriculumului naţional, adecvate specificului Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița şi nevoilor educaţionale ale copiilor/elevilor, în vederea realizării potenţialului maxim al acestora şi atingerii standardelor naţionale; b) elaborează oferta de curriculum la decizia şcolii şi o propune spre dezbatere consiliului profesoral; curriculumul la decizia şcolii cuprinde şi oferta stabilită la nivel naţional; c) elaborează programe de activităţi semestriale şi anuale menite să conducă la atingerea obiectivelor educaţionale asumate şi la progresul şcolar; d) consiliază cadrele didactice debutante, în procesul de elaborare a proiectării didactice şi a planificărilor semestriale; e) elaborează instrumente de evaluare şi notare; f) analizează periodic performanţele şcolare ale copiilor/elevilor; g) monitorizează parcurgerea programei la fiecare grupă/clasă şi modul în care se realizează evaluarea copiilor/elevilor; în acest sens, personalul didactic de predare are obligaţia de a completa condica de prezenţă inclusiv cu tema orei de curs; h) organizează activităţi de formare continuă şi de cercetare- acţiuni apecifice Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița, lecţii demonstrative, schimburi de experienţă etc.; j) implementează standardele de calitate specifice; k) realizează şi implementează proceduri de îmbunătăţire a calităţii activităţii didactice; m) orice alte atribuţii decurgând din legislaţia în vigoare şi din regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii. Art. 51 Atribuţiile responsabilului de responsabilului comisiei metodice sunt următoarele: a) organizează şi coordonează întreaga activitate a comisiei metodice (întocmeşte şi completează dosarul comisiei, coordonează realizarea instrumentelor de lucru la nivelul comisiei, elaborează rapoarte şi analize, propune planuri de obţinere a performanţelor şi planuri remediale, după consultarea cu membrii comisiei metodice; b) stabileşte atribuţiile şi responsabilităţile fiecărui membru al comisiei metodice; atribuţia de responsabil de comisie metodica este stipulată în fişa postului didactic; c) evaluează, pe baza unor criterii de performanţă stabilite la nivelul unităţii de învăţământ, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, activitatea fiecărui membru al comisiei metodice; d) propune participarea membrilor comisiei metodice la cursuri de formare; e) participă la acţiunile şcolare şi extraşcolare iniţiate în Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița; f) efectuează asistenţe la ore, conform planului de activitate al comisiei metodice sau la solicitarea directorului; g) elaborează semestrial informări asupra activităţii comisiei metodice, pe care le prezintă în consiliul profesoral; h) îndeplineşte orice alte atribuţii decurgând din legislaţia în vigoare. CAPITOLUL VIII RESPONSABILITATILE PERSONALULUI DIDACTIC Coordonatorul pentru proiecte şi programe educative şcolare şi extraşcolare Art. 52 (1) Coordonatorul pentru proiecte şi programe educative şcolare şi extraşcolare este un cadru didactic titular, propus de consiliul profesoral şi aprobat de către consiliul de administraţie, în baza unor criterii specifice aprobate de către consiliul de administraţie al Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița . (2) Coordonatorul pentru proiecte şi programe educative şcolare şi extraşcolare coordonează activitatea educativă din în Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița, iniţiază, organizează şi desfăşoară activităţi extraşcolare la nivelul unităţii de învăţământ, cu diriginţii, cu responsabilul comisiei de învăţământ primar, cu reprezenti al părinţilor, cu consilierul şcolar şi cu partenerii guvernamentali şi neguvernamentali. (3) Coordonatorul pentru proiecte şi programe educative şcolare şi extraşcolare îşi desfăşoară activitatea în baza prevederilor strategiilor ministerului educaţiei privind educaţia formală şi nonformală. (4) Atribuţiile coordonatorului pentru proiecte şi programe educative şcolare şi extraşcolare sunt stabilite de catre directorul Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița stabileşte, în funcţie de specificul unităţii. (5) Coordonatorul pentru proiecte şi programe educative şcolare şi extraşcolare poate fi remunerat suplimentar din fonduri extrabugetare, conform legislaţiei în vigoare. Art. 53 Coordonatorul pentru proiecte şi programe educative şcolare şi extraşcolare are următoarele atribuţii: a) coordonează, monitorizează şi evaluează activitatea educativă nonformală din Centrul Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița; b) avizează planificarea activităţilor din cadrul programului activităţilor educative ale casei/grupei; c) elaborează proiectul programului/calendarul activităţilor educative şcolare şi extraşcolare ale Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița, în conformitate cu planul de dezvoltare instituţională, cu direcţiile stabilite de către inspectoratul şcolar şi minister, în urma consultării părinţilor şi a elevilor, şi îl supune spre aprobare consiliului de administraţie; d) elaborează, propune şi implementează proiecte şi programe educative; e) identifică tipurile de activităţi educative extraşcolare care corespund nevoilor elevilor, precum şi posibilităţile de realizare a acestora, prin consultarea elevilor şi părinţilor; f) prezintă consiliului de administraţie rapoarte semestriale privind activitatea educativă şi rezultatele acesteia; g) diseminează informaţiile privind activităţile educative derulate în Centrui Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița ; h) facilitează implicarea părinţilor şi a partenerilor educaţionali în activităţile educative; i) elaborează tematici şi propune forme de desfăşurare a consultaţiilor cu părinţii, tutorii sau susţinătorii legali pe teme educative j) propune/elaborează instrumente de evaluare a activităţii educative nonformale desfăşurate la nivelul Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița ; k) facilitează vizite de studii pentru elevi, în ţară şi în străinătate, desfăşurate în cadrul programelor de parteneriat educaţional; l) orice alte atribuţii rezultând din legislaţia în vigoare. Art. 54 Portofoliul coordonatorului pentru proiecte şi programe educative şcolare şi extraşcolare conţine: a) oferta educaţională a Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița în domeniul activităţii educative extraşcolare; b) planul anual şi semestrial al activităţii educative extraşcolare; c) programe de parteneriat pentru realizarea de activităţi educative extraşcolare; d) programe educative de prevenţie şi intervenţie; e) modalităţi de monitorizare şi evaluare a activităţii educative extraşcolare; f) măsuri de optimizare a ofertei educaţionale extraşcolare; g) rapoarte de activitate semestriale şi anuale; h) documente care reglementează activitatea extraşcolară, în format letric/electronic, transmise de inspectoratul şcolar şi minister, privind activitatea educativă extraşcolară. Art. 55 (1) Inspectoratul şcolar stabileşte o zi metodică pentru coordonatorii pentru proiecte şi programe educative şcolare şi extraşcolare. (2) Activitatea desfăşurată de coordonatorul pentru proiecte şi programe educative şcolare şi extraşcolare se regăseşte în raportul anual de activitate, prezentat în consiliul de administraţie. Activitatea educativă şcolară şi extraşcolară este parte a planului de dezvoltare instituţională a Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița. Profesorul diriginte Art. 56 (1) Profesorul diriginte coordonează activitatea clasei din învăţământul gimnazial; (2) Un cadru didactic poate îndeplini atribuţiile de profesor diriginte la o singură formaţiune de studiu. (3) în cazul învăţământului primar, atribuţiile dirigintelui revin învăţătorului /institutorului/ profesorului pentru învăţământul primar. Art. 57 (1) Profesorii diriginţi sunt numiţi, anual, de către directorul Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița în baza hotărârii consiliului de administraţie, după consultarea consiliului profesoral. (2) La numirea profesori lor diriginţi se are în vedere principiul continuităţii, astfel încât o formaţiune de studiu să aibă acelaşi diriginte pe parcursul unui nivel de învăţământ. Art. 58 (1) Activităţile specifice funcţiei de diriginte sunt prevăzute în fişa postului cadrului didactic. (2) Profesorul diriginte realizează, semestrial şi anual, planificarea activităţilor conform proiectului de dezvoltare instituţională şi nevoilor educaţionale ale colectivului de elevi pe care îl coordonează. Planificarea se avizează de către director. (3) Activităţile de suport educaţional, consiliere şi orientare profesională sunt obligatorii şi sunt desfăşurate de profesorul diriginte în cadrul orelor de consiliere şi orientare, orelor de dirigenţie sau în afara orelor de curs, după caz (4) Profesorul diriginte desfăşoară activităţi de suport educaţional, consiliere şi orientare profesională pentru elevii clasei. Activităţile se referă la: a) teme stabilite în concordanţă cu specificul vârstei, cu interesele sau solicitările elevilor, pe baza programelor şcolare în vigoare elaborate pentru aria curriculară „Consiliere şi orientare”; b) teme de educaţie în conformitate cu prevederile actelor normative şi ale strategiilor naţionale, precum şi în baza parteneriatelor încheiate de ministerul educaţiei cu alte ministere, instituţii şi organizaţii. (5) Orele destinate activităţilor de suport educaţional, consiliere şi orientare profesională se consemnează în condica de prezenţă a cadrelor didactice conform planificării aprobate de director.. (6) Profesorul diriginte desfăşoară activităţi educative extraşcolare, pe care le stabileşte după consultarea elevilor şi a părinţilor, în concordanţă cu specificul vârstei şi nevoilor identificate pentru colectivul de elevi. Art. 59 (1) Pentru realizarea unei comunicări constante cu părinţii, tutorii sau susţinătorii legali, profesorul diriginte stabileşte cel puţin o oră în fiecare lună în care se întâlneşte cu aceştia, pentru prezentarea situaţiei şcolare a elevilor, pentru discutarea problemelor educaţionale sau comportamentale specifice ale acestora. (2) Planificarea orelor dedicate întâlnirilor diriginţilor cu părinţii, tutorii sau susţinătorii legali de la fiecare formaţiune de studiu se aprobă de către director, se comunică elevilor şi părinţilor, tutorilor sau susţinătorilor legali ai acestora şi se afişează la avizierul şcolii. Art. 60 Profesorul diriginte are următoarele atribuţii: 1. organizează şi coordonează: a) activitatea colectivului de elevi; b) întâlniri cu părinţii, tutorii sau susţinătorii legali la începutul şi sfârşitul semestrului şi ori de câte ori este cazul; c) acţiuni de orientare şcolară şi profesională pentru elevii clasei; d) activităţi educative şi de consiliere; e) activităţi extracurriculare şi extraşcolare în Centrul Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița activităţi extracurriculare: 2. monitorizează; a) situaţia la învăţătură a elevilor; b) frecvenţa la ore a elevilor; c) participarea şi rezultatele elevilor la concursurile şi competiţiile şcolare; d) comportamentul elevilor în timpul activităţilor şcolare, extraşcolare şi extracurriculare; e) participarea elevilor la programe sau proiecte şi implicarea acestora în activităţi de voluntariat; 3. colaborează cu: a) profesorii clasei şi coordonatorul pentru proiecte şi programe educative şcolare şi extraşcolare pentru informarea privind activitatea elevilor, pentru soluţionarea unor situaţii specifice activităţilor şcolare şi pentru toate aspectele care vizează procesul instructiv-educativ, care-i implică pe elevi; b) Comisia de Orientare Scolara si Profesionala Caras-Severin, în activităţi de consiliere şi orientare a elevilor clasei; c) directorul unităţii de învăţământ, pentru organizarea unor activităţi ale colectivului de elevi, pentru iniţierea unor proiecte educaţionale cu elevii, pentru rezolvarea unor probleme administrative referitoare la întreţinerea şi dotarea sălii de clasă, inclusiv în scopul păstrării bazei materiale, pentru soluţionarea unor probleme sau situaţii deosebite, apărute în legătură cu colectivul de elevi; d) părinţii, tutorii sau susţinătorii legali pentru toate aspectele care vizează activitatea elevilor şi evenimentele importante la care aceştia participă şi cu alţi parteneri implicaţi în activitatea educativă şcolară şi extraşcolară; e) alţi parteneri implicaţi în activitatea educativă şcolară şi extraşcolară; f) compartimentul secretariat, pentru întocmirea documentelor şcolare şi a actelor de studii ale elevilor clasei; g) persoana desemnată pentru gestionarea SIIIR, în vederea completării şi actualizării datelor referitoare la elevi; 4. informează: a) elevii şi părinţii, tutorii sau susţinătorii legali, despre prevederile regulamentului de organizare şi funcţionare a Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița; b) elevii şi părinţii, tutorii sau susţinătorii legali, cu privire la reglementările referitoare la examene/testări naţionale şi cu privire la alte documente care reglementează activitatea şi parcursul şcolar al elevilor; c) părinţii, tutorii sau susţinătorii legali, despre situaţia şcolară, despre comportamentul elevilor, despre frecvenţa acestora la ore; informarea se realizează în cadrul întâlnirilor cu părinţii, tutorii sau susţinătorii legali, precum şi în scris, ori de câte ori este nevoie; d) părinţii, tutorii sau susţinătorii legali, în cazul în care elevul înregistrează absenţe nemotivate; informarea se face în scris; numărul acestora se stabileşte prin regulamentul de organizare şi funcţionare al Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița . e) părinţii, tutorii sau susţinătorii legali, în scris, referitor la situaţiile de corigenţă, sancţionările disciplinare, neîncheierea situaţiei şcolare sau repetenţie; 5. îndeplineşte alte atribuţii stabilite de către conducerea Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița, în conformitate cu legislaţia în vigoare sau fişa postului. Art. 61 Profesorul diriginte mai are şi următoarele atribuţii: a) răspunde de păstrarea bunurilor cu care este dotată sala de clasă, împreună cu elevi, părinţi, tutori sau susţinători legali; b) completează catalogul clasei cu datele personale ale elevilor; c) motivează absenţele elevilor, în conformitate cu prevederile prezentului regulament şi ale regulamentului de organizare şi funcţionare al Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița; d) încheie situaţia şcolară a fiecărui elev la sfârşit de semestru şi de an şcolar şi o consemnează în catalog şi în carnetul de elev; e) realizează ierarhizarea elevilor la sfârşit de an şcolar pe baza rezultatelor acestora; f) completează documentele specifice colectivului de elevi şi monitorizează completarea portofoliului educaţional al elevilor; g) întocmeşte calendarul activităţilor educative extraşcolare ale clasei; h) elaborează portofoliul dirigintelui.

CAPITOLUL IX COMISIILE DIN CENTRUL ȘCOLAR DE EDUCAȚIE INCLUZIVĂ „PRIMĂVARA” REȘIȚA 

Art. 62 (1) La nivelul Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița funcţionează următoarele tipuri de comisii: 1. cu caracter permanent; 2. cu caracter temporar; 3. cu caracter ocazional. (2) Comisiile cu caracter permanent sunt: a) Comisia pentru curriculum; b) Comisia de evaluare şi asigurare a calităţii; c) Comisia pentru perfecţionare şi formare continuă; d) Comisia de securitate şi sănătate în muncă şi pentru situaţii de urgenţă; e) Comisia pentru controlul managerial intern; f) Comisia pentru prevenirea şi eliminarea violenţei, a faptelor de corupţie şi discriminării în mediul şcolar şi promovarea interculturalităţii; g) Comisia pentru programe şi proiecte educative. (3) Comisiile cu caracter permanent îşi desfăşoară activitatea pe tot parcursul anului şcolar, comisiile cu caracter temporar îşi desfăşoară activitatea doar în anumite perioade ale anului şcolar, iar comisiile cu caracter ocazional sunt înfiinţate ori de câte ori se impune constituirea unei astfel de comisii, pentru rezolvarea unor probleme specifice apărute la nivelul Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița. Art. 63 (1) Comisiile de la nivelul Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița îşi desfăşoară activitatea pe baza deciziei de constituire emise de director. In cadrul Comisiei de evaluare şi asigurare a calităţii, Comisiei pentru prevenirea şi eliminarea violenţei, a faptelor de corupţie şi discriminării în mediul şcolar şi promovarea interculturalităţii si Comisiei pentru programe şi proiecte educative sunt cuprinşi şi reprezentanţi ai părinţilor, tutorilor sau ai susţinătorilor legali, nominalizaţi de părinţi. (2) Activitatea comisiilor din Centrul Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița şi documentele elaborate de membrii comisiei sunt reglementate prin acte normative. (3) Centrul Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița are elaborate proceduri privind funcţionarea comisiilor în funcţie de nevoile proprii.

CAPITOLUL X STRUCTURA, ORGANIZAREA ŞI RESPONSABILITĂŢILE PERSONALULUI DIDACTIC AUXILIAR ŞI NEDIDACTIC

Compartimentul secretariat Art. 64 (1) Compartimentul secretariat cuprinde posturile de secretar şi informatician. (2) Compartimentul secretariat este subordonat directorului. (3) Secretariatul funcţionează în program de lucru cu elevii, părinţii, tutorii sau susţinătorii legali sau alte persoane interesate din afara unităţii, aprobat de director, în baza hotărârii consiliului de administraţie. Art. 65 Compartimentul secretariat are următoarele atribuţii: a) transmiterea informaţiilor la nivelul unităţii de învăţământ; b) întocmirea, actualizarea şi gestionarea bazelor de date; c) întocmirea şi transmiterea situaţiilor statistice şi a celorlalte categorii de documente solicitate de către autorităţi, precum şi a corespondenţei unităţii; d) înscrierea copiilor/elevilor pe baza dosarelor personale, păstrarea, organizarea şi actualizarea permanentă a evidenţei acestora şi rezolvarea problemelor privind mişcarea antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor, în baza hotărârilor consiliului de administraţie; e) rezolvarea problemelor specifice pregătirii şi desfăşurării examenelor şi evaluărilor naţionale, ale examenelor de admitere şi de ocupare a posturilor vacante, conform atribuţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare sau de fişa postului; f) completarea, verificarea, păstrarea în condiţii de securitate şi arhivarea documentelor referitoare la situaţia şcolară a elevilor şi a statelor de funcţii; g) procurarea, completarea, eliberarea şi evidenţa actelor de studii şi a documentelor şcolare, în conformitate cu prevederile regulamentului privind regimul juridic al actelor de studii şi al documentelor de evidenţă şcolară în învăţământul preuniversitar, aprobat prin ordin al ministrului educaţiei naţionale; h) selecţia, evidenţa şi depunerea documentelor la Arhivele Naţionale, după expirarea termenelor de păstrare, stabilite prin „Indicatorul termenelor de păstrare”, aprobat prin ordin al ministrului educaţiei naţionale; i) păstrarea şi aplicarea ştampilei unităţii pe documentele avizate şi semnate de persoanele competente, în situaţia existenţei deciziei directorului în acest sens; j) întocmirea şi/sau verificarea, respectiv avizarea documentelor/documentaţiilor, potrivit legislaţiei în vigoare sau fişei postului; k) întocmirea statelor de personal; l) întocmirea, actualizarea şi gestionarea dosarelor de personal ale angajaţilor unităţii de învăţământ; m) calcularea drepturilor salariale sau de altă natură în colaborare cu serviciul contabilitate; n) gestionarea corespondenţei unităţii de învăţământ; o) întocmirea şi actualizarea procedurilor activităţilor desfăşurate la nivelul compartimentului, în conformitate cu legislaţia în vigoare; p) orice alte atribuţii specifice compartimentului, rezultând din legislaţia în vigoare, contractele colective de muncă aplicabile, regulamentul de organizare şi funcţionare al unităţii, regulamentul intern, hotărârile consiliului de administraţie şi deciziile directorului, stabilite în sarcina sa. Art. 66 (1) Secretarul Centrul Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița pune la dispoziţia personalului condicile de prezenţă, fiind responsabil cu siguranţa acestora (2) Secretarul răspunde de securitatea cataloagelor şi verifică, la sfârşitul orelor de curs, împreună cu profesorul de serviciu, existenţa tuturor cataloagelor încheind un proces-verbal în acest sens. (3) în perioada cursurilor, cataloagele se păstrează în cancelarie, într-un fişet securizat, iar în perioada vacanţelor şcolare, la secretariat, în aceleaşi condiţii de siguranţă. (4) în situaţii speciale, atribuţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) pot fi îndeplinite, prin delegare de sarcini, şi de către cadre didactice sau personal didactic auxiliar, din cadrul unităţii de învăţământ, cu acordul prealabil al personalului solicitat. (5) Se interzice condiţionarea eliberării adeverinţelor, foilor matricole, caracterizărilor şi a oricăror acte de studii sau documente şcolare de obţinerea de beneficii materiale. Art. 67 (1) Compartimentul Financiar-contabil reprezintă structura organizatorică din cadrul Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița în care sunt realizate: fundamentarea şi execuţia bugetului, evidenţa contabilă, întocmirea şi transmiterea situaţiilor financiare, precum şi orice alte activităţi cu privire la finanţarea şi contabilitatea instituţiilor, prevăzute de legislaţia în vigoare, de contractele colective de muncă aplicabile, de prezentul regulament şi de regulamentul intern. (2) Compartimentul Financiar-contabil cuprinde administratorul financiar, denumit generic „contabil-sef”. (3) Compartimentul Financiar-contabil este subordonat directorului unităţii de învăţământ. Art. 68 Compartimentul Financiar-contabil are următoarele atribuţii: a) desfăşurarea activităţii financiar-contabile a Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița; b) gestionarea, din punct de vedere financiar, a întregului patrimoniu al unităţii de învăţământ, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi cu hotărârile consiliului de administraţie; c) întocmirea proiectului de buget şi a raportului de execuţie bugetară, conform legislaţiei în vigoare şi contractelor colective de muncă aplicabile; d) informarea periodică a consiliului de administraţie cu privire la execuţia bugetară; e) organizarea contabilităţii veniturilor şi cheltuielilor; f) consemnarea în documente justificative a oricărei operaţiuni care afectează patrimoniul Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița şi înregistrarea în evidenţa contabilă a documentelor; g) întocmirea şi verificarea statelor de plată în colaborare cu serviciul secretariat; h) valorifică rezultatele procesului de inventariere, a patrimoniului, în situaţiile prevăzute de lege şi ori de câte ori consiliul de administraţie consideră necesar; i) întocmirea lucrărilor de închidere a exerciţiului financiar; j) îndeplinirea obligaţiilor patrimoniale ale unităţii de învăţământ faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul local şi faţă de terţi; k) implementarea procedurilor de contabilitate; l) avizarea, în condiţiile legii, a proiectelor de contracte sau de hotărâri ale consiliului de administraţie, prin care se angajează fondurile unităţii; m) asigurarea şi gestionarea documentelor şi a instrumentelor financiare cu regim special; n) întocmirea, cu respectarea normelor legale în vigoare, a documentelor privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor bugetare, realizând operaţiunile prevăzute de normele legale în materie; o) orice alte atribuţii specifice serviciului, rezultând din legislaţia în vigoare şi hotărârile consiliului de administraţie şi deciziile directorului, stabilite în sarcina sa. Art. 69 (1) Intreaga activitate financiară a Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița se organizează şi se desfăşoară cu respectarea legislaţiei în vigoare. (2) Activitatea financiară a Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița se desfăşoară pe baza bugetului propriu. (3) Răspunde de organizarea activităţii financiare şi de încadrarea în bugetul aprobat. Art. 70 Pe baza bugetului aprobat, directorul şi consiliul de administraţie actualizează programul anual de achiziţii publice, stabilind şi celelalte măsuri ce se impun pentru asigurarea încadrării tuturor categoriilor de cheltuieli în limitele fondurilor alocate. Art. 71 (1) Este interzisă angajarea de cheltuieli, dacă nu este asigurată sursa de finanţare. (2) Resursele extrabugetare ale unităţii pot fi folosite exclusiv de aceasta, conform hotărârii consiliului de administraţie. Art. 72 (1) Compartimentul administrativ este coordonat de administratorul de patrimoniu şi cuprinde personalul nedidactic al Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița. (2) Compartimentul administrativ este subordonat directorului Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița. Art. 73 Compartimentul administrativ are următoarele atribuţii: a) gestionarea bazei materiale; b) realizarea reparaţiilor, care sunt în sarcina unităţii, şi a lucrărilor de întreţinere, igienizare, curăţenie şi gospodărire a Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița.; c) întreţinerea terenurilor, clădirilor şi a tuturor componentelor bazei didactico-materiale; d) realizarea demersurilor necesare obţinerii autorizaţiilor de funcţionare a Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița. e) recepţia bunurilor, serviciilor şi a lucrărilor, printr-o comisie constituită la nivelul compartimentului; f) înregistrarea modificărilor produse cu privire la existenţa, utilizarea şi mişcarea bunurilor din gestiune şi prezentarea actelor corespunzătoare Comparimentului financiar-contabil; g) evidenţa consumului de materiale; h) punerea în aplicare a măsurilor stabilite de către conducerea Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița privind sănătatea şi securitatea în muncă, situaţiile de urgenţă şi P.S.I.; i) întocmirea proiectului anual de achiziţii şi a documentaţiilor de atribuire a contractelor; j) orice alte atribuţii specifice compartimentului, rezultând din legislaţia în vigoare, hotărârile consiliului de administraţie şi deciziile directorului, stabilite în sarcina sa. Art. 74 Evidenţa, organizarea, actualizarea documentelor contabile, prezentarea situaţiilor financiare referitoare la patrimoniu şi administrarea bazei didactico-materiale a Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița se realizează în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare. Art. 75 (1) Inventarierea bunurilor Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița.se realizează de către comisia de inventariere, numită prin decizia directorului. (2) Modificările care se operează în listele ce cuprind bunurile aflate în proprietatea Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița se supun aprobării consiliului de administraţie de către director, la propunerea administratorului de patrimoniu, în baza solicitării compartimentelor funcţionale. Art. 76 Bunurile aflate în proprietatea Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița sunt administrate de către consiliul de administraţie. Art. 77 Bunurile, care sunt temporar disponibile şi care sunt în proprietatea sau administrarea Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița, pot fi închiriate în baza hotărârii consiliului de administraţie.

CAPITOLUL XI ELEVII

Art. 78 (1) Beneficiarii primari ai educaţiei sunt antepreşcolarii, preşcolarii şi elevii. Dobândirea calităţii de preşcolar/elev se obţine, in conformitate cu Certificatul de Orientare Scolara si Profesionala eliberat de Comisia de Orientare Scolara si Profesionala – Centrul judetean de resurse si asistenta educationala Caras-Severin. scrierea in Centrului Școlar de Educație Incluzivă „PRIMĂVARA” Reșița. Anteprescolarii sunt inscrisi in urma dobandirii Certificatului de incadrare in grad de handicap. (2) Inscrierea se aprobă de către consiliul de administraţie, cu respectarea legislaţiei în vigoare, ca urmare a solicitării scrise a părinţilor, tutorilor sau susţinătorilor legali. Art. 79 Inscrierea în învăţământul de nivel preşcolar şi primar se face conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale, elaborata pentru fiecare an scolar. Art. 80 Elevii promovaţi vor fi înscrişi de drept în anul următor. Art. 81 (1) Calitatea de elev se exercită prin frecventarea cursurilor şi prin participarea la activităţile existente în programul fiecărei unităţi de învăţământ. (2) Calitatea de elev se dovedeşte cu carnetul de elev, vizat la începutul fiecărui an şcolar de către unitatea de învăţământ la care este înscris elevul. Art. 82 (1) Prezenţa elevilor la fiecare oră de curs se verifică de către cadrul didactic, care consemnează în catalog, în mod obligatoriu, fiecare absenţă. (2) Motivarea absenţelor se face de către profesorul diriginte în ziua prezentării actelor justificative. (3) Părinţii, tutorii sau susţinătorii legali au obligaţia de a prezenta personal profesorului diriginte actele justificative pentru absenţele copilului său. (4) Actele medicale pe baza cărora se face motivarea absenţelor sunt, după caz: adeverinţă eliberată de medicul cabinetului şcolar, de medicul de familie sau medicul de specialitate, adeverinţă/certificat medical/foaie de externare/scrisoare medicală eliberate de unitatea sanitară în care elevul a fost internat. Actele medicale trebuie să aibă viza a medicului de familie care are în evidenţă fişele medicale/carnetele de sănătate ale elevilor (5) în limita a 20 de ore de curs pe semestru, absenţele pot fi motivate doar pe baza cererilor scrise ale părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal al elevului, adresate profesorului diriginte al clasei, avizate în prealabil de motivare de către director. (6) Actele pe baza cărora se face motivarea absenţelor se prezintă în termen de 7 zile de la reluarea activităţii elevului şi sunt păstrate de către învăţătorul/institutorul/profesorul pentru învăţământul primar/profesorul diriginte, pe tot parcursul anului şcolar. (7) Nerespectarea termenului prevăzut la alin. (5) atrage declararea absenţelor ca nemotivate. Art. 83 Elevii retraşi se pot reînmatricula, la cerere, la începutul anului şcolar la acelaşi nivel/ciclu de învăţământ şi aceeaşi formă de învăţământ, redobândind astfel calitatea de elev. Art. 84 (1) Elevii aflaţi în situaţii speciale - cum ar fi naşterea unui copil, detenţie - sunt sprijiniţi să finalizeze învăţământul obligatoriu.. Activitatea educativă extraşcolară Art. 85 Activitatea educativă extraşcolară din unităţile de învăţământ este concepută ca mijloc de dezvoltare personală, ca modalitate de formare şi întărire a culturii organizaţionale a unităţii de învăţământ şi ca mijloc de îmbunătăţire a motivaţiei, frecvenţei şi performanţei şcolare, precum şi de remediere a unor probleme comportamentale ale elevilor. PRIMAVARA” Resita se poate desfăşura fie în incinta unităţii de învăţământ, fie în afara acesteia, în palate şi cluburi ale copiilor, în cluburi sportive şcolare, în baze sportive şi de agrement, în spaţii educaţionale, culturale, sportive, turistice, de divertisment, etc. Ârt. 87 (1) Activităţile educative extraşcolare desfăşurate în Centrul Scolar de Educatie Incluziva „PRIMAVARA” Resita pot fi: culturale, civice, artistice, tehnice, aplicative, ştiinţifice, sportive, turistice, de educaţie rutieră, antreprenoriale, pentru protecţie civilă, de educaţie pentru sănătate şi de voluntariat. (2) Activităţile educative extraşcolare pot consta în: proiecte şi programe educative, concursuri, festivaluri, expoziţii, campanii, schimburi culturale, excursii, serbări, expediţii, şcoli, tabere şi caravane tematice, dezbateri, sesiuni de formare, simpozioane, vizite de studiu, vizite, ateliere deschise etc. (3) Activitatea educativă poate fi proiectată atât la nivelul fiecărei grupe/clase de antepreşcolari/preşcolari/elevi, de către educator/profesor diriginte, cât şi la nivelul unităţii de învăţământ, de către coordonatorul pentru proiecte şi programe educative şcolare şi extraşcolare. (4) Activităţile educative extraşcolare sunt stabilite în consiliul profesoral al Centrului Scolar de Educatie Incluziva „PRIMAVARA” Resita, împreună cu consiliile elevilor, în conformitate cu opţiunile elevilor şi ale părinţilor, tutorilor sau susţinătorilor legali, precum şi cu resursele interne. (5) Organizarea activităţilor extraşcolare sub forma excursiilor, taberelor, expediţiilor şi a altor activităţi de timp liber care necesită deplasarea din localitatea de domiciliu se face în conformitate cu regulamentul aprobat prin ordin al ministrului educaţiei naţionale. (6) Calendarul activităţilor educative extraşcolare este aprobat de consiliul de administraţie al Centrului Scolar de Educatie Incluziva „PRIMAVARA” Resita . Art. 88 Evaluarea activităţii educative extraşcolare la nivelul Centrului Scolar de Educatie Incluziva „PRIMAVARA” Resita se centrează pe: a) gradul de dezvoltare şi diversificare a setului de competenţe-cheie; b) gradul de responsabilizare şi integrare socială; c) cultura organizaţională; d) gradul de formare a mentalităţii specifice învăţării pe tot parcursul vieţii. Art. 89 (1) Evaluarea activităţii educative extraşcolare la nivelul Centrului Scolar de Educatie Incluziva „PRIMAVARA” Resita este realizată, anual, de către coordonatorul pentru proiecte şi programe educative şcolare şi extraşcolare. (2) Raportul anual privind activitatea educativă extraşcolară derulată la nivelul Centrului Scolar de Educatie Incluziva „PRIMAVARA” Resita este prezentat şi dezbătut în consiliul profesoral şi aprobat în consiliul de administraţie. (3) Raportul anual privind activitatea educativă extraşcolară derulată la Centrului Scolar de Educatie Incluziva „PRIMAVARA” Resita este inclus în raportul anual privind calitatea educaţiei. Art. 90 Evaluarea activităţii educative extraşcolare derulate la nivelul Centrului Scolar de Educatie Incluziva „PRIMAVARA” Resita este parte a evaluării instituţionale. Evaluarea rezultatelor învăţării. Incheierea situaţiei şcolare Art. 91 Evaluarea are la bază identificarea nivelului la care se află elevul raportat la competenţele specifice ale fiecărei discipline în scopul optimizării învăţării. Art. 92 (1) Conform legii, evaluările în sistemul de învăţământ românesc se realizează la nivel de disciplină, domeniu de studiu sau modul de pregătire. (2) în sistemul de învăţământ special evaluarea se centrează pe progres ;i competenţe, oferă feedback real elevilor, părinţilor şi cadrelor didactice şi stă la baza planurilor individuale de învăţare. Art. 93 (1) Evaluarea rezultatelor la învăţătură se realizează permanent, pe parcursul anului şcolar. (2) La sfârşitul clasei pregătitoare, evaluarea dezvoltării fizice, socio-emoţionale, cognitive, a limbajului şia comunicării, precum şi a dezvoltării capacităţilor şi atitudinilor faţă de învăţare ale copilului, realizată peparcursul întregului an şcolar, se finalizează prin completarea unui raport, de către cadrul didactic responsabil, în baza unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei naţionale. Art. 94 (1) Instrumentele de evaluare se stabilesc în funcţie de vârstă şi de particularităţile psihopedagogice ale beneficiarilor primari ai educaţiei şi de specificul fiecărei discipline Art. 95 Testele de evaluare se elaborează pe baza cerinţelor didactico-metodologice stabilite de programele şcolare, parte a Curriculumului naţional. Art. 96 (1) Rezultatele evaluării se exprimă, după caz, prin: a) aprecieri descriptive privind dezvoltarea copilului — la nivelurile antepreşcolar, preşcolar şi clasa pregătitoare; b) calificative la clasele I—IV c) note de la 1 la 10 la clasele V – X. (2) Rezultatele evaluării se consemnează în catalog, cu cerneală albastră, sub forma: „Calificativul/data” sau „Nota/data”, cu excepţia celor de la nivelurile antepreşcolar şi preşcolar, care sunt trecute în caietul de observaţii şi ale celor de ia clasa pregătitoare, care se trec în raportul anual de evaluare. Art. 97 (1) Pentru nivelurile antepreşcolar şi preşcolar, rezultatele evaluării se comunică şi se discută cu părinţii, tutorii sau susţinătorii legali. (2) Calificativele/Notele acordate se comunică în mod obligatoriu elevilor, se trec în catalog şi în carnetul de elev de către cadrul didactic care le acordă. (4) Numărul de calificative/note acordate semestrial fiecărui elev, la fiecare disciplină de studiu, trebuie să fie cel puţin egal cu numărul săptămânal de ore de curs prevăzut în planul de învăţământ. Fac excepţie disciplinele cu o oră de curs pe săptămână, la care numărul minim de calificative/note este de două. Art. 98 La sfârşitul fiecărui semestru şi la încheierea anului şcolar, cadrele didactice au obligaţia să încheie situaţia şcolară a elevilor, în condiţiile prezentului regulament. Art. 99 (1)La fiecare disciplină de studiu media semestrială este calculată din numărul de note prevăzut de prezentul regulament. Media la evaluarea periodică este media aritmetică a notelor înscrise în catalog, medie calculată cu două zecimale exacte, fără rotunjire (2) Media anuală la fiecare disciplină este dată de media aritmetică a celor două medii semestriale, calculată cu două zecimale exacte, fără rotunjire. în cazul în care elevul a fost scutit medical, pe un semestru, la disciplina educaţie fizică şi sport, calificativul/media de pe semestrul în care elevul nu a fost scutit devine calificativul/media anuală. (3) Mediile semestriale şi anuale se consemnează în catalog cu cerneală roşie (4) Media anuală generală se calculează ca medie aritmetică, fără rotunjire, a mediilor anuale de la toate disciplinele/modulele şi de la purtare.. Art. 100 (1) La clasele I—IV se stabilesc calificative semestriale şi anuale la fiecare disciplină de studiu. (2) Pentru aceste clase, calificativul semestrial pe disciplină se stabileşte astfel: se aleg două calificative cu frecvenţa cea mai mare, acordate în timpul semestrului, după care, în perioadele de recapitulare şi de consolidare a materiei, în urma aplicării unor probe de evaluare sumativă, cadrul didactic poate opta pentru unul dintre cele două calificative. (3) Pentru aceste clase, calificativul anual la fiecare disciplină/domeniul de studiu este dat de unul dintre calificativele semestriale stabilite de cadrul didactic în baza următoarelor criterii: a) progresul sau regresul elevului; b) raportul efort-performanţă realizată; c) creşterea sau descreşterea motivaţiei elevului; d) realizarea unor sarcini din programul suplimentar de pregătire sau de recuperare, stabilite de cadrul didactic şi care au fost aduse la cunoştinţa părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal. . Art. 101 (1) Sunt declaraţi promovaţi elevii care, la sfârşitul anului şcolar, obţin la fiecare disciplină de studiu/modul cel puţin media anuală 5,00/calificativul „Suficient”, iar la purtare, media anuală 6,00/calificativul „Suficient”. Art. 102 Sunt declaraţi amânaţi, semestrial sau anual, elevii cărora nu li se poate definitiva situaţia şcolară la una sau la mai multe discipline de studiu/module din următoarele motive: a) au absentat, motivat şi nemotivat, la cel puţin 50% din numărul de ore de curs prevăzut într-un semestru la disciplinele respective; d) au urmat studiile, pentru o perioadă determinată de timp, în alte ţări; e) nu au un număr suficient de calificative/note, necesar pentru încheierea mediei/mediilor sau nu au calificativele/mediile semestriale ori anuale la disciplinele/modulele respective, consemnate în catalog de către cadrul didactic, din alte motive decât cele de mai sus, neimputabile personalului didactic de predare. Art. 103 (1) Elevii declaraţi amânaţi pe semestrul I îşi încheie situaţia şcolară în primele patru săptămâni de la revenirea la şcoală. (2) încheierea situaţiei şcolare a elevilor prevăzuţi la alin. (1) se face pe baza calificativelor/notelor consemnate în rubrica semestrului I, datate la momentul evaluării. Art. 104 Elevii declaraţi repetenţi se pot înscrie în anul şcolar următor în clasa pe care o repetă, la aceeaşi unitate de învăţământ, inclusiv cu depăşirea numărului maxim de elevi la clasă prevăzut de lege sau se pot transfera la altă unitate de învăţământ. Transferul copiilor şi elevilor Art. 105 Copiii şi elevii au dreptul să se transfere de la o formaţiune de studiu la alta, de la o unitate de învăţământ la alta, de la o formă de învăţământ la alta, în conformitate cu prevederile prezentului regulament şi ale regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ la care se face transferul. Art. 106 Transferul copiilor şi elevilor se face cu aprobarea Consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ la care se solicită transferul şi cu avizul consultativ al consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ de la care se transferă. Art. 107 (1) In învăţământul antepreşcolar/preşcolar, primar şi gimnazial elevii se pot transfera de la o grupă/formaţiune de studiu la alta, în aceeaşi unitate de învăţământ sau de la o unitate de învăţământ la alta, în limita efectivelor maxime de antepreşcolari/preşcolari/elevi la grupă/formaţiune de studiu. (2) în situaţii excepţionale, în care transferul nu se poate face în limita efectivelor maxime de antepreşcolari/preşcolari/elevi la grupă/formaţiune de studiu, inspectoratul şcolar poate aproba depăşirea efectivului maxim, în scopul efectuării transferului.

CAPITOLUL XII EVALUAREA INTERNĂ A CALITĂŢII EDUCAŢIEI IN CENTRUL SCOLAR DE EDUCATIE INCLUZIVA „PRIMAVARA” RESITA

Art. 108 (1) Calitatea educaţiei reprezintă o prioritate permanentă pentru Centrul Scolar de Educatie Incluziva „PRIMAVARA” Resita şi este centrată preponderent pe progresul si achizitiile copiilor/elevilor. (2) Evaluarea internă se realizează potrivit legislaţiei în domeniul asigurării calităţii în învăţământul preuniversitar. Art. 109 (1) în conformitate cu prevederile legale, la nivelul Centrului Scolar de Educatie Incluziva „PRIMAVARA” Resita se înfiinţează Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii (CEAC), care functioneaza pe baza legislaţiei în vigoare (2) Componenţa, atribuţiile şi responsabilităţile comisiei pentru evaluarea şi asigurarea calităţii sunt realizate în conformitate cu prevederile legale. (3) Conducerea unităţii de învăţământ este direct responsabilă de calitatea educaţiei furnizate. Drepturile părinţilor, tutorilor sau susţinătorilor legali Art. 110 (1) Părinţii, tutorii sau susţinătorii legali ai antepreşcolarului/preşcolarului/elevului sunt parteneri educaţionali principali ai Centrului Scolar de Educatie Incluziva “PRIMAVARA” Resita (2) Părinţii, tutorii sau susţinătorii legali ai copilului/elevului au acces la toate informaţiile legate de sistemul de învăţământ care privesc educaţia copiilor lor. (3) Părinţii, tutorii sau susţinătorii legali ai copilului/elevului au dreptul de a fi susţinuţi de sistemul de învăţământ, pentru a se educa şi a-şi îmbunătăţii aptitudinile ca parteneri în relaţia familie—şcoală. Art. 111 (1) Părintele, tutorele sau susţinătorul legal al copilului/elevului are dreptul să fie informat periodic referitor la situaţia şcolară şi la comportamentul propriului copil. (2) Părintele, tutorele sau susţinătorul legal al copilului/elevului are dreptul să dobândească informaţii referitoare numai la situaţia propriului copil. Art. 171. — Părinţii, tutorii sau susţinătorii legali au dreptul să se constituie în asociaţii cu personalitate juridică, conform legislaţiei în vigoare. Art. 112 (1) Rezolvarea situaţiilor conflictuale sesizate de părintele/tutorele/susţinătorul legal al copilului/elevului în care este implicat propriul copil se face prin discuţii amiabile cu salariatul Centrului Scolar de Educatie Incluziva “PRIMAVARA” Resita. . Părintele/tutorele/susţinătorul legal al copilului/elevului are dreptul de a solicita ca la discuţii să participe şi reprezentantul părinţilor. în situaţia în care discuţiile amiabile nu conduc la rezolvarea conflictului, părintele/tutorele/susţinătorul legal are dreptul de a se adresa conducerii unităţii de învăţământ, printr-o cerere scrisă, în vederea rezolvării problemei. (2) în cazul în care părintele/tutorele/susţinătorul legal consideră că starea conflictuală nu a fost rezolvată la nivelul unităţii de învăţământ, acesta are dreptul de a se adresa, în scris, inspectoratului şcolar pentru a media şi rezolva starea conflictuală. Art. 113 (1) Potrivit prevederilor legale părintele, tutorele sau susţinătorul legal are obligaţia de a asigura frecvenţa şcolară a elevului în învăţământul obligatoriu şi de a lua măsuri pentru şcolarizarea elevului, până la finalizarea studiilor.. (2) Conform legislaţiei în vigoare, la înscrierea copilului/elevului în unitatea de învăţământ, părintele, tutorele sau susţinătorul legal are obligaţia de a prezenta documentele medicale solicitate, în vederea menţinerii unui climat sănătos la nivel de grupă/formaţiune de studiu/pentru evitarea degradării stării de sănătate a celorlalţi elevi/preşcolari din colectivitate/unitatea de învăţământ. (3) Părintele, tutorele sau susţinătorul legal răspunde material pentru distrugerile bunurilor din patrimoniul unităţii de învăţământ, cauzate de elev. Art. 114 Se interzice oricăror persoane agresarea fizică, psihică, verbală etc. a copiilor/elevilor şi a personalului unităţii de învăţământ. Art. 115 (1) Respectarea prevederilor prezentului regulament este obligatorie pentru părinţii, tutorii sau susţinătorii legali ai copiilor/elevilor. Art. 116 Centrul Scolar de Educatie Incluziva “PRIMAVARA” Resita încheie cu părinţii, tutorii sau susţinătorii legali, în momentul înscrierii antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor, în registrul unic matricol, un contract educaţional în care sunt înscrise drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor. Art. 117 Contractul educaţional este valabil pe toată perioada de şcolarizare în cadrul unităţii de învăţământ. Eventualele modificări ale unor prevederi din contractul educaţional se pot realiza printr-un act adiţional acceptat de ambele părţi şi care se ataşează contractului educaţional. 

CAPITOLUL XIII PARTENERIATE/PROTOCOALE ÎNTRE CENTRUL SCOLAR DE EDUCATIE INCLUZIVA “PRIMAVARA” RESITA SI ALŢI PARTENERI EDUCAŢIONALI

Art. 118 Autorităţile administraţiei publice locale, precum şi reprezentanţi ai comunităţii locale colaborează cu consiliul de administraţie şi cu directorul, în vederea atingerii obiectivelor Centrului Scolar de Educatie Incluziva “PRIMAVARA” Resita . Art. 119 Centrul Scolar de Educatie Incluziva “PRIMAVARA” Resita poate realiza parteneriate cu asociaţii, fundaţii, instituţii de educaţie şi cultură, organisme economice şi organizaţii guvernamentale şi nonguvernamentale sau alte tipuri de organizaţii, în interesul beneficiarilor direcţi ai educaţiei. Art. 120. Centrul Scolar de Educatie Incluziva “PRIMAVARA” Resita încheie protocoale de parteneriat cu organizaţii nonguvernamentale, unităţi medicale, poliţie, jandarmerie, instituţii de cultură, asociaţii confesionale, alte organisme, în vederea atingerii obiectivelor educaţionale stabilite prin proiectul de dezvoltare instituţională/planul de acţiune al unităţii

CAPITOLUL XIV DISPOZIŢII TRANZITORII ŞI FINALE

Art. 121 Se interzice constituirea de fonduri de protocol sau a oricărui alte fonduri. Art. 122 In Centrul Scolar de Educatie Incluziva “PRIMAVARA” Resita fumatul este interzis, conform prevederilor legislaţiei în vigoare. Art. 123 Centrul Scolar de Educatie Incluziva “PRIMAVARA” Resita asigură dreptul fundamental la învăţătură şi este interzisă orice formă de discriminare a copiilor/elevilor şi a personalului din unitate. Art. 124 (1) Prezentul Regulament de organizare şi funcţionare a Centrului Scolar de Educatie Incluziva “PRIMAVARA” Resita fost dezbatut in sedinta Consiliului profesoral in data de 18.09.2018, la care au participat cu drept de vot şi personalul didactic auxiliar şi nedidactic. (2) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Centrului Scolar de Educatie Incluziva “PRIMAVARA” Resita fost aprobat de către Consiliul de administraţie prin Hotărârea nr. 16, in data de 27.09.2018. N.B. Anexele Regulamentului fac parte integranta din Regulamentul de organizare si funcţionare a Centrului Scolar de Educatie Incluziva "Primăvara" Reşiţa: Anexa 1. Organigrama Anexa 2.

Regulamentul Intern Anexa 3. Contract educațional de parteneriat cu părinții DIRECTOR, psiholog MAZERA Mihaela Adela Art. 86

(1) Activitatea educativă extraşcolară din Centrul Scolar de Educatie Incluziva „PRIMAVARA” Resita se desfăşoară în afara orelor de curs.

(2) Activitatea educativă extraşcolară din Centrul Scolar de Educatie Incluziva „